De către: adela

Cand am hotarat sa merg la Beng Mealea am reflectat destul de mult la cum se desfasoara vizitele. La faptul ca trebuie sa pasesti peste blocuri de piatra care au facut parte din templu ca sa ajungi din punctul a in punctul b.
M-am gandit mult la faptul ca pasii nostrii distrug.
Dar pasii nostrii distrug in orice loc de genul asta ai merge.
Orice templu ai vizita in Angkor tot acelasi lucru il faci : pasesti peste pietre cu o importanta arheologica imensa ca sa ajungi din punctul a in punctul b. Te asezi pe blocuri de piatra ca sa stai sa admiri ceea ce vezi in jur. Te sprijini de pereti ca sa iti odihnesti oasele. Diferenta este ca in Beng Mealea pietrele sunt de multe ori organizate sub forma de morman in loc sa vezi ca urci o scara sau ca mergi pe o muchie de piatra. Chiar si platfeormele sunt facute in asa fel incat te trezesti ca trebuie sa escaladezi un morman de pietre ca sa ajungi pe ceva ce ar trebui sa fie acoperis si apoi sa cobori in partea cealalta iar la nivelul solului. Cataratul pe ziduri nu insemna ca m-am apucat de capul meu sa ma urc pe unde vreau. Crede-ma ca m-am uitat serios pe unde pun piciorul pentru a evita eventualele blocuri de piatra sculptate. Dar nu a fost cazul. Astfel de blocuri nu existau pe cararile pe care am fost condusi de persoana de la templu.
In teorie cel mai bun mod de a nu distruge astfel de locuri este sa le privim de la departare.